Holocaust museum Yad Vashem-Jerusalem

sursa:

Dealing with the Depths of Depression

Imagine attending a party with these prominent guests: Abraham Lincoln, Theodore Roosevelt, Robert Schumann, Ludwig von Beethoven, Edgar Allen Poe, Mark Twain, Vincent van Gogh, and Georgia O’Keefe. Maybe Schumann and Beethoven are at the dinner table intently discussing the crescendos in their most recent scores, while Twain sits on a couch telling Poe about the plot of his latest novel. O’Keefe and Van Gogh may be talking about their art, while Roosevelt and Lincoln discuss political endeavors.

But in fact, these historical figures also had a much more personal common experience: Each of them battled the debilitating illness of depression.

It is common for people to speak of how “depressed” they are. However, the occasional sadness everyone feels due to life’s disappointments is very different from the serious illness caused by a brain disorder. Depression profoundly impairs the ability to function in everyday situations by affecting moods, thoughts, behaviors, and physical well-being.

Twenty-seven-year-old Anne (not her real name) has suffered from depression for more than 10 years. “For me it’s feelings of worthlessness,” she explains. “Feeling like I haven’t accomplished the things that I want to or feel I should have and yet I don’t have the energy to do them. It’s feeling disconnected from people in my life, even friends and family who care about me. It’s not wanting to get out of bed some mornings and losing hope that life will ever get better.”

Depression strikes about 17 million American adults each year–more than cancer, AIDS, or coronary heart disease–according to the National Institute of Mental Health (NIMH). An estimated 15 percent of chronic depression cases end in suicide. Women are twice as likely as men to be affected.

Many people simply don’t know what depression is. “A lot of people still believe that depression is a character flaw or caused by bad parenting,” says Mary Rappaport, a spokeswoman for the National Alliance for the Mentally Ill. She explains that depression cannot be overcome by willpower, but requires medical attention.

Fortunately, depression is treatable, says Thomas Laughren, M.D., team leader for psychiatric drug products in FDA’s division of neuropharmacological drug products.

In the past 13 years, the Food and Drug Administration has approved several new antidepressants, including Wellbutrin (bupropion), Prozac (fluoxetine), Zoloft (sertraline), Paxil (paroxetine), Effexor (venlafaxine), Serzone (nefazodone), and Remeron (mirtazapine).

According to the American Psychiatric Association (APA), 80 to 90 percent of all cases can be treated effectively. However, two-thirds of the people suffering from depression don’t get the help they need, according to NIMH. Many fail to identify their symptoms or attribute them to lack of sleep or a poor diet, the APA says, while others are just too fatigued or ashamed to seek help.

Left untreated, depression can result in years of needless pain for both the depressed person and his or her family. And depression costs the United States an estimated $43 billion a year, due in large part to absenteeism from work, lost productivity, and medical costs, according to the National Depressive and Manic Depressive Association.

Three Types

The three main categories of depression are major depression, dysthymia, and bipolar depression (sometimes referred to as manic depression).

Major depression affects 15 percent of Americans at one point during their lives, according to the U.S. Department of Health and Human Services. Its effects can be so intense that things like eating, sleeping, or just getting out of bed become almost impossible.

Major depression “tends to be a chronic, recurring illness,” Laughren explains. Although an individual episode may be treatable, “the majority of people who meet criteria for major depression end up having additional episodes in their lifetime.”

Unlike major depression, dysthymia doesn’t strike in episodes, but is instead characterized by milder, persistent symptoms that may last for years. Although it usually doesn’t interfere with everyday tasks, victims rarely feel like they are functioning at their full capacity. According to the National Alliance for the Mentally Ill, almost 10 million Americans may experience dysthymia each year.

Finally, bipolar disorder cycles between episodes of major depression and highs known as mania. Bipolar disorder is much less common than the other types, afflicting about 1 percent of the U.S. population. Symptoms of mania include irritability, an abnormally elevated mood with a decreased need for sleep, an exaggerated belief in one’s own ability, excessive talking, and impulsive and often dangerous behavior.

Genes and Environment

Study after study suggests biochemical and genetic links to depression. A considerable amount of evidence supports the view that depressed people have imbalances in the brain’s neurotransmitters, the chemicals that allow communication between nerve cells. Serotonin and norepinephrine are two neurotransmitters whose low levels are thought to play an especially important role. The fact that women have naturally lower serotonin levels than men may contribute to women’s greater tendency to depression.

Family histories show a recurrence of depression from generation to generation. Studies of identical twins confirm that depression and genes are related, finding that if one twin of an identical pair suffers from depression, the other has a 70 percent chance of developing the disease. For fraternal twins or siblings, the rate is just 25 percent.

Environmental factors, however, may also play a role in depression. When combined with a biochemical or genetic predisposition, life stressors (such as relationship problems, financial difficulties, death of a loved one, or medical illness) may cause the disease to manifest itself.

John (not his real name), 25, was diagnosed with depression for the first time last year when he and his girlfriend ended their three-year relationship. “I couldn’t do anything because I was totally absorbed with the whole break-up issue,” he says. “It was impossible for me to sleep, and I would wake up at 3 or 4 in the morning and literally shake. And when it was time to wake up, I just couldn’t get out of bed.”

In addition, substance abuse and side effects from prescription medication may also lead to a depressive episode. And research shows that people battling serious medical conditions are especially prone to depression. According to the U.S. Department of Health and Human Services, those who have had a heart attack, for example, have a 40 percent chance of being depressed.

Seasonal affective disorder, often called “SAD,” is a striking example of an environmental factor playing a major role in depression. SAD usually starts in late fall, with the decrease in daylight hours and ends in spring when the days get longer.

The symptoms of SAD, which include energy loss, increased anxiety, oversleeping, and overeating, may result from a change in the balance of brain chemicals associated with decreased sunlight. The exact reason for the association between light and mood is unknown, but research suggests a connection with the sleep cycle. Several studies have suggested that light therapy, which involves daily exposure to bright fluorescent light, may be an effective treatment for SAD.

Diagnosing the Disease

Medical professionals generally base a diagnosis of depressive disorder on the presence of certain symptoms listed in the American Psychiatric Association’s Diagnostic and Statistical Manual. The DSM (presently in the fourth edition) lists the following symptoms for depression:

• depressed mood
• loss of interest or pleasure in almost all activities
• changes in appetite or weight
• disturbed sleep
• slowed or restless movements
• fatigue, loss of energy
• feelings of worthlessness or excessive guilt
• trouble in thinking, concentrating, or making decisions
• recurrent thoughts of death or suicide.

The diagnosis depends on the number, severity and duration of these symptoms.

Even with this list of symptoms, diagnosing depression is not simple. According to the National Alliance for the Mentally Ill, it takes an average of eight years from the onset of depression to get a proper diagnosis.

In making a diagnosis, a health professional should also consider the patient’s medical history, the findings of a complete physical exam, and laboratory tests to rule out the possibility of depressive symptoms resulting from another medical problem.

The symptoms of the depressive part of bipolar disorder are the same as those expressed in major (unipolar) depression. Because of the similarities in symptoms and the fact that manic episodes usually don’t appear until the mid-20s, some people with bipolar disorder may mistakenly be diagnosed with unipolar depression. This may lead to improper treatment because antidepressants carry the risk of triggering a manic episode. (For information about treating bipolar disorder, see “Evening Out the Ups and Downs of Manic-Depressive Illness” in the June 1996 FDA Consumer.)

Antidepressant Drugs

One major approach for treating depression is the use of antidepressant medications. The older antidepressants include tricyclic antidepressants such as Tofranil (imipramine) and monoamine oxidase inhibitors such as Nardil (phenelzine). Antidepressants approved more recently include the selective serotonin reuptake inhibitors Prozac, Paxil and Zoloft, and the other newer antidepressants Wellbutrin, Effexor, Serzone, and Remeron.

The effects of antidepressants on the brain are not fully understood, but there is substantial evidence that they somehow restore the brain’s chemical balance. These medications usually can control depressive symptoms in four to eight weeks, but many patients remain on antidepressants for six months to a year following a major depressive episode to avoid relapse.

Different drugs work for different people, and it is difficult to predict which people will respond to which drug or who will experience side effects. So it may take more than one try to find the appropriate medication.

Since the mid-1950s, tricyclic antidepressants have been the standard against which other antidepressants have been measured. Monoamine oxidase inhibitors were discovered around the same time as tricyclic antidepressants, but were prescribed less because, if mixed with certain foods or medications, the drugs sometimes resulted in a fatal rise in blood pressure.

Laughren describes Prozac as the “first of a new type of more selective antidepressants.” The older antidepressants had unpleasant and sometimes dangerous side effects, such as insomnia, weight gain, blurred vision, sexual impairment, heart palpitations, dry mouth, and constipation. Prozac, other selective serotonin reuptake inhibitors, and other recently approved antidepressants have had generally safer side effect profiles.

A recent study funded by NIMH suggested that Prozac may be as effective in treating children and teens as adults, but the drug is not yet approved by FDA for use in this population.

Other types of therapy, such as natural substances extracted from plants, are currently being studied. Although not approved by FDA, some people believe St. John’s wort, for example, is extremely helpful in alleviating their depressive symptoms. (See “An Herbal Alternative?”)

When people are unresponsive to antidepressant medications or can’t take them because of their age or health problems, electroconvulsive therapy (ECT), or “shock therapy,” can offer a lifesaving alternative. Like antidepressants, ECT is believed to affect the chemical balance of the brain’s neurotransmitters.

Before ECT, the patient is given anesthesia and a muscle relaxant to prevent injury or pain. Then electrodes are placed on the person’s head, and a small amount of electricity is applied. This procedure is usually done three times a week until the patient improves. Some patients may experience a temporary loss of short-term memory.

Talking It Out

For severe depressive episodes, medications are often the first step because of the relatively quick relief they can bring to physical symptoms. For the long term, however, psychotherapy may be needed to address certain aspects of the illness that drugs cannot. “Although the biological features of depression may respond better to drugs,” Laughren says, “people may need to relearn how to interact with their environment after the biological part of the depression is controlled.”

“I wanted to talk things out and get better in that way,” John says. “And even after the first couple of times I saw my therapist, I could do a little bit more. Talking with her gave me some reality that how I was feeling wasn’t so abnormal, so unusual, or so terrible.”

Anne explains, “It’s just comforting sometimes to share the little day-to-day happenings in my life with someone who doesn’t get to see them first-hand.”

Some find support groups to be invaluable in helping them cope with their depression. “It’s through talking with others with similar experiences,” says Mary Rappaport, “that you can better understand what you’re going through.”

Changes in lifestyle are also important in the management of depression. Exercise, even in moderate doses, seems to enhance energy and reduce tension. Some research suggests that a rush of the hormone norepinephrine following exercise helps the brain deal with stress that often leads to depression and anxiety. A similar effect may be obtained through meditation, yoga, and certain diets.

A Bright Future

Like many others who have not had to face depression themselves, John’s friends lacked knowledge about the disease. “I think the whole thing really affected my relationships with people,” he says. “I was pretty much a jerk all of the time. I didn’t want to talk to anybody. I just wanted them to leave me alone.”

With the growing awareness of the seriousness of the disorder and the biological causes, the understanding and support of family and friends may be easier to come by. “The future looks very bright for individuals who in the past have often had to suffer alone,” says Rappaport. “More and more people are coming out, which encourages people to talk about it.” Among those who have “come out” recently to publicly discuss their personal bouts with depression are comedian Drew Carey and “60 Minutes” correspondent Mike Wallace.

Experts say that no one, young or old, has to accept feelings of depression as a necessary part of life. The National Depressive and Manic Depressive Association and other organizations offer medical information and referrals. By trying different options for facing their personal challenges, Anne and others have learned what treatments help them most. “All in all,” Anne says, “I think my ability to weather the ups and downs of life has gotten better.”

Researchers continue to make great strides in understanding and treating depression. For example, scientists are beginning to learn more about the chromosomes where affective disorder genes appear to be located. “While there is a long way to go in coming up with even more effective drugs,” Laughren says, “there’s much ongoing research and reason for optimism.”

Liora Nordenberg is a freelance writer in Harrisburg, Pa.

“An Herbal Alternative?”

St. John the Baptist’s birthday is celebrated on June 24. It is also around this time that the pretty yellow flowers of St. John’s wort, the plant named in his honor, bloom in Germany. The plant may be more than just beautiful. Hypericum, the concentrated extract of flowers and leaves, is thought by some to be effective in treating depression.

While the herb is the most-prescribed antidepressant in Germany, in the United States, St. John’s wort is not an approved drug. Many health food stores in this country sell it as a dietary supplement, but FDA does not allow any antidepressant claims because it has not been proven to be a safe and effective drug for this use. “There’s no particular reason to doubt that it might have biological effects,” says Thomas Laughren, M.D., in FDA’s division of neuropharmacological drug products. “Whether or not it is an effective antidepressant remains to be seen.”

The National Institutes of Health is sponsoring studies to determine if St. John’s wort is safe and effective as a treatment for mild to moderate cases of depression. One issue of concern is how the herb interacts with certain drugs, especially antidepressants that affect the brain chemical serotonin.

–L.N.

Astazi aveam ora de desen obisnuita , imi inmuiam pensula in borcanasul cu apa rece si imi alegeam culoarea preferata din setul de 6 guase ce stateau asezate alaturi de foile de desen Canson. Ma straduiam din rasputeri sa realizez un tablou cat mai reusit , incercam sa reprezint o schita a faptelor mele savarsite in ultima perioada de haos . Cu multa migala imi asterneam pe plansa imaculata : camile roz din vata de zahar ars ; cai albastri sau verzi depinde de perceptia cromatica a privitorului ; frunze triunghiulare atarnand de cerceii norilor ; mosorele cu ata neagra ce legau balerinele strambe de petele violete . La un moment dat, de pe draperia machiata cu diferite simboluri grafice , imi cazu pe plansa o batranica care prinse a-mi colora fata in nuante gri, transformandu-ma intr-o paiata trista. Batranica a izbucnit intr-un ras isteric, apaludand nervos , mi-a smuls din mana pensula si guasele si a pornit sa picteze chipurile tuturor locuitorilor din oras . Peste tot pe unde trecea schimba nuantele initiale si vopsea lumea altfel. Aceste siroaie policrome au cuprins mintea oamenilor , li s-au manjit ochii, pielea si mintea , cu diverse scene halucinante , chipuri si siluete infricosatoare incepand sa provoace angoase de nesuportat , semanand tot mai mult cu litografia lui Edvard Munch . Apoi chiar si stelele explodasera intr-o fresca fantastica pe un cer apocaliptic , Pamantul lua forma unui elipsoid de referinta stropit cu cruciulite rosii , iesite direct din tub , aplicate astfel ca sa realizeze o vegetatie galbui-oranj. Ziua scapase de sub control , o luase razna , innebunise de-a binelea !
A fost o tragedie , copii cuprinsi de autism au fost inchisi in calote sferice opace . Lumea numai stralucea in adevaratele ei culori , ramasese fara raport cu realitatea. Un pici scapase de sub cupola , si acum alerga disperat sa stranga baloanele colorate cu care isi faurise cioburile de speranta , toate erau sparte si rupte , iar el nu stia incotro sa se duca sa planga…. Numai era copil , asa-i comunicase batranica , de azi inainte putea sa priveasca la orice serial din viata. Numai ca el nu stia cum sa reactioneze la acesta situatie terifianta . Se intreba :Daca nu mai era copil , atunci ce devenise acum? Deodata , realizase ca involuase , acum era o usa greoaie din stejar , lacuita… Abia mai respira , vroia sa strige , sa iasa afara… Cineva il spiona mereu pe gaura cheii, ii privea gandurile pana in adancurile sale … esenta tare a stejarului din care fusese sculptata usa aceasta nu-l lasa sa o miste din balamale, si astfel era silit sa se inchida sau sa se deschida dupa voia celorlalti… dupa o vreme i se montase un vizor de promisiuni si de atunci lumina ii putea penetra adancimile spiritului sau, trezindu-l la o noua realitate! … ” Hai in camera ta , ora de joaca s-a terminat , medicamentele te asteapta pe noptiera ! Cantitatile de liniste se dau in miligrame !”

Take it HERE

One day, the father of a very wealthy family took his son on a trip to the country with the express purpose of showing him how poor people live.They spent a couple of days and nights on the farm of what would be considered a very poor family.On their return from their trip, the father asked his son, How was the trip? It was great, Dad. Did you see how poor people live? the father asked.Oh yeah!, said the son.So, tell me, what did you learn from the trip? asked the father. The son answered:” I saw that we have a pool that reaches to the middle of our garden and they have a creek that has no end.We have imported lanterns in our garden and they have the stars at night.Our patio reaches to the front yard and they have the whole horizont. We have a small piece of land to live on and they have fields that go beyond our sight. We have servants who serve us, but they serve others.We buy our food, but they grow theirs.We have walls around our property to protect us, they have friends to protect them. The boy’s father was speechless.Then his son added, “Thanks Dad for showing me how poor we are.” Isn’t perspective a wonderful thing? Makes you wonder what would happen if we all gave thanks for everything we have, instead of worrying about what we don’t have.”Life is too short and friends are too few.”  via email

 copyright: http://www.flickr.com/photos/25515733@N07/2443044761

Prezentul atipeste sub mine,
L-am impins intr-o aLuna ,
Sa-mi pastrez somnul in ea.

Dar intr-o zi aLuna s-a spart ,
Si abia atunci am observat ca ,
Prezentul sta incolacit pe mine,

De fapt el m-a impins intr-o aLuna ,
Si mi-a luat sufletul si mintea cu ea…

Nu-i nimic aici, memoria a strans toate imaginile de altadata, n-a existat nicicand fum, a fost doar o viziune incetosata. Nu-i nimeni aici , sufletul a strans toate durerile de altadata , n-a existat niciodata fericire, a fost doar o amagire interioara. Umbrele s-au transformat in cercuri concentrice , eliberand o alta existenta. Am devenit un fir de nisip in clepsidra vieti, nu sunt rea dar nici foarte buna .Fac parte din jocul unor destine umane, uneori sunt trista de luminile diluate ale celorlalti , alteori fericita de galbena impletire a razelor de soare.

Initial am vrut sa las totul balta , sa scriu cu litere de-o schioapa : “va urma! reveniti mai tarziu cand voi renaste precum pasarea phoenix…” apoi m-am gandit ca as putea sa continui chiar si fara sprijin, poate va iesi ceva, un final subtire si fericit. Cum sa pictez si sa uit de toate umbrele , cum sa sterg petele din memorie , cum sa ma spal in vazul tuturor si sa consider ca totul este nemaipomenit de clar? Cand se va termina acest film plin de semnificatii ? Oare cat a fost halucinatie si cat a fost realitate , nu am reusit sa aflu… alaturi au ramas siluetele unor cuvinte excesiv de gri…Toata aceasta simulare s-a incheiat. Piticii mei cei buni imi spun sa am rabdare , pentru ca totul va veni de la sine , “pretutindeni, voci!”

Fantazez , migrena asta continua sa-mi ciobeasca ratiunea , as vrea sa particip la expozitia concretului , dar nu fac nimic decat sa privesc la piesele orelor cum se ciocnesc, pe tabla de sah a universului, intr-o partida permanenta. Nu pot sa dorm , ci doar patez patul cu nemiscarea trupului, asteptand sa ma ridice rasaritul , sa ma stropeasca ploaia de fericire pe care o primesc uneori, prin posta, de la vreun amic prafuit de timp. Doar picurii de ploaie imi bicuiesc nepasarea cu vorbe iuti si cu sticloase chemari. Stau treaza si imi imaginez cum ratacesc prin casa , n-am mai decorat-o demult , cu toate ca doream sa-mi inlocuiesc retina cu iarba de mare , sa sterg petele stacojii de pe masca fetii cu fulgi de portocal si petale de trandafiri, sa imi spal trupul cu fire de nisip…sunt cam singura , recunosc, nu-mi plac partidele de sah . Ce anume conteaza : o insanatosire a spiritului, un raspuns pentru toate filososfiile … Totul este numai o utopie, eu de fapt nici nu exist , imaginea mea si comportamentul aberant este descris de medicii psihiatrii sau de artistii suprarealisti. Nu vreau sa percep fosnetul neintrerupt al vietii inconjuratoare, totul pare atat de bizar , incat ma intreb daca nu cumva am fost sugrumata intr-un vis pe care l-am primit candva la oferta , era tocmai bun pentru mine…astept vesti contagioase de la tine si, daca poti , expediaza si colectia de maladii exotice , pe curand , cu bine … moartea mea !

Intr-o zi de duminica , spre dimineata , pe cand soarele facea incercari disperate sa isi inalte chipul pe vazduhul tulburat de miscarile norilor , iata ca m-am sinucis , eram atat de linistita si de relaxata. Papucii ma asteptau sa-i duc la baie , pijamaua mai purta inca izul dulceag al somnului , totul s-a petrecut pe nesimtite…atarnam teapana de tocul usii , eram deja rece, cu toate ca iarna inca n-a pus stapanire pe mine , dimineata asta s-a infiltrat lent peste tot , ajungand pana si in camera mea , pustiita de atata tacere grea , ziarul de Luni nu fusese deschis , acolo se anunta cu litere de-o schioapa moartea mea ciudata , acolo se povesteau fragmente aiurea din viata mea tesita , acolo se gaseau amanunte purulente despre tot ce-am facut sau n-am facut … Sfarsitul nu vine intotdeauna cand ar trebui , de data asta am fost mai abila si mai rapida , asa dupa cum puteti sa va dati seama din aceasta e-scrisoare de adio pe care m-am gandit sa v-o trimit din timp… Cafeaua mea aburinda si croissantul preferat ma asteapta posomorati ca nu ma mai vor vedea , fotoliul ma priveste cu repros, s-a aliat cu peretii si covoarele , oare sunt alungata de propriile-mi obiecte? In curand trebuie sa plec….prea stramta cochilia nebuniei! Nu-mi pare rau de nimic , totul trebuie sa se termine , tineretea s-a metamorfozat intr-o batranete mucegaita , nu mai are sens sa intretin aceasta mascarada a vietii , am de gand sa-mi distrug trecutul , sa dispara orice amintire despre mine! Deveneam parca tot mai grea , eram doar putin cam rece si cam alba, ca orice om spanzurat de trecerea timpului. Nu mai am cum sa scap sunt drogata cu prea mult pesimism …Nu , nu!… In fine, hotarasem sa-mi mai dau o sansa , am ostenit prea curand , neducand gestul pana la capat, infectata de lasitate, fracturand visul tradator , izgonindu-l din suflet…Totul nu-i decat o noua fantezie ce vibreaza in interior , printre dureri si inceritudini, pierduta in vartejul unor indescifrabile confuzii … eram sau nu moarta definitiv? Nu mai pot exprima ce simt…Cafeaua tresalta satisfacuta , stie ca nu-mi ramane decat sa ma scufund in zatul contrariilor, in care inot zi dupa zi , din care imi hranesc gandurile ciocolatii…

Degeaba incercam sa fug , gandurile si amintirile ma prindeau din urma ca un lant greoi si dureros , si ma inconjurau ca intr-o camera cu oglinzi , oriunde priveam , ma vedeam tot pe mine . Am incercat sa ma ascund intr-un ungher mai intunecat , sa dispar intr-un fel , cu timpul am inceput sa ma obisnuiesc cu mine asa mica cum eram . Intr-o buna zi una dintre vergi a ruginit si s-a rupt , asa am putut sa rup lantul si sa ies afara .Atunci memoria mi-a zambit si m-a invatat sa construiesc cerculete de iubire , m-am straduit sa le asez unul peste altul , tot ea, prietena mea, memoria, m-a ajutat sa le gasesc ordinea , pana le-am asezat intr-o spirala mai mare , si apoi m-am pozitionat si eu in centrul marelui zero , nu vroiam sa stau intr-un gol , asa ca , am incercat sa trisez , agatandu-ma de primul cerculet, uneori urcam cate unul , alteori cadeam cate doua , timpul m-a invatat sa pasesc cu grija de-a lungul ei , din cand in cand , prietena mea imi intinde cate o mana, ca nu cumva sa mai alunec iar si sa-mi pierd speranta.

Eu ma vad ca o croitoreasa minutioasa, care rupe firul in patru. Imi croiesc petice de suflete pentru a le coase la costumul meu . E un costum care il port uneori cu placere , cu bucurie, alteori cu suferinta, cu lacrimi . Uneori oamenii mi-l critica , alteori mi-l lauda. Este un costum la care lucrez permanent, ii mai adaug un buzunar, ii mai schimb reverul, si intr-un final incerc sa-l ajustez perfect pentru corpul meu.

Cuvintele suculente se scurg slinos pe fetele lor.Ele nu sunt decat niste gemete ale unei alte realitati, pe care au inventat-o si o stapanesc ca pe o taina. Mai deunazi, ravasind printre amintirile mele, am dat peste o pereche de aripi, ramasa din copilarie, care imi ofera , acum, prilejul de a ma refugia intr-un taram extatic unde mastile nu sunt personaje principale.

Bat la o usa circulara, cu un ochi incercanat in loc de broasca, bat tot mai tare, dar nu soseste nimeni sa-mi deschida. Ma asez langa prag, astept sa vina proprietarul acestei surde usi. Intr-un tarziu , cand deja se prelinsese intunericul, am incercat sa ma ridic din stagnare si sa mai bat o data la usa circulara, dar nu mai aveam trup, devenisem doar o cheie rupta si nu mai puteam sa intru in mine.

Astazi am baut cateva cesti cu cafea pentru a putea fi treaza la serviciu. Ieri noapte am rasfoit un jurnal mai vechi , in care imi notasem cateva ganduri de-ale mele de acum cativa ani.Sa tot fie vreo…Am simtit ca lucrurile s-au schimbat mult in ultimul timp , n-as putea spune daca in bine sau in rau . In orice caz am scris cate ceva despre prietenii din viata mea , unii au venit, altii au plecat, dar nimeni nu a ramas … nu-mi voi pune intrebari , pentru ca nu voi gasi raspunsul si ma voi stresa degeaba. Au fost momente cand dorinta cea mai fierbinte era sa iubesc pe cineva , alteori supararile se descatusau in ura.Prietenii sau lucrurile pe care am crezut ca le-am urat candva , acum imi devenisera doar niste imagini palide, fara contur. Prietenii care au fost speciali pentru mine precum si lucrurile de care mi-au pasat, desi si acestea au disparut, culoarea lor a ramas totusi vie in memoria mea, atat de puternica incat azi-noapte sufletul meu a fugit intr-acolo , in acel trecut fericit. Ce pot sa spun? Mi-au trecut prin fata toate amintirile din trecut, mi-am facut planuri si pentru viitor , dar sunt trista pentru ca nu am la ce sa ma gandesc in prezent. Acest prezent, parca ma tine atarnata de un punct fix si nu-mi da voie sa merg mai departe. Oare toate acestea le-am citit sau au fost doar un alt vis de-al meu? Cat mi-as dori sa stiu…

p.s. scris in 2007

“Pot sa scriu versurile cele mai triste acum.Sa scriu de pilda :”Noaptea-i instelataSi tremura sub gheata, in departare, astriiVantul noptii se roteste prin ceruri si canta”.Pot sa scriu versurile cele mai triste in noaptea asta.Da, am iubit-o si, uneori, si ea m-a iubit.In nopti precum aceasta, am avut-o in bratele meleSi, sub cerul fara margini, am sarutat-o de atatea ori.Ea m-a iubit si, uneori si eu am iubit-o ,Cum sa nu fi iubit nemiscarea marilor sai ochi.S-ascult imensa noapte, mai imensa fara ea.Si versul cade-n suflet ca roua peste iarba.Ce importanta are ca dragostea mea n-o mai poate pastra ?Noaptea e plina de stele si eu sunt fara ea.Aceasta-i tot. In departare cineva canta. In departare.Cu aceasta pierdere sufletul meu nu se poate impaca.Ca si cand ar dori s-o apropie, ochii mei o cauta.Inima mea o cauta, si ea nu e cu mine.Aceasta noapte leagana aceiasi arbori,Numai noi, cei de atunci, nu mai suntem aceiasi.N-o mai iubesc, e adevarat, Dar cat am iubit-o !”..Pablo Neruda

Anii au trecut , candva (sa fi fost mai ieri) ma miscam in voie prin lumea curelor de slabire si a frumusetii rezistente pana la prima demachiere. Aveam la activ o anemie ce nu dadea semne de ameliorare. Alternam cu usurinta perioadele de foamete cu “meniurile” pe baza de inghetata si ciocolata. Dar nu-mi pasa deloc, erau amanunte. Cum era de asteptat cu partea masculina nu am inregistrat progrese . Ghinion. Am trecut prin “iubiri” doar de una singura , am avut parte de dezamagiri, am realizat cu parere de rau ca vorbele dulci nu sunt mereu adevarate si ca un aspect cosmetizat atrage atentia escrocilor sentimentali. In goana dupa trupul perfect si iubitul ideal , mi-am calcat personalitatea in picioare, m-am privat de bucuria de a trai doar pentru ca nu ma incadram in reteta perfecta. Oare toate trecem prin astfel de incercari, mai mult sau mai putin intense? Analizand situatia , au fost experiente care m-au maturizat un pic , macar acum in al 12 - lea ceas , am platit scump pentru asta.Am exagerat mereu , pierzandu-mi timpul cu lucruri marunte, ce au ajuns sa ma transforme intr-o complexata. In prezent, recunosc ca din cand in cand mai fac foamea pentru a-mi cumpara cate o haina pe care mi s-a pus pata. Anemia mea cea draga nu m-a parasit, durerile de cap au inceput sa ma viziteze cu regularitate. Am pierdut cursa… dar nici nu ma mai intereseaza subiectul. In final nu am devenit o Barbie si nici Fat-Frumos nu s-a impiedicat de o “Miss Perfectiune” ce voiam eu sa fiu. Sunt bucuroasa ca obsesiile mele au inceput sa ma paraseasca incet,incet. Astazi - marketingul face legea : se vinde imaginea Barbie si cumpara cine este pasionat de imagine.

Oare poate sa-ti treaca de foame band apa? Zilele acestea ma gandeam ca , fata de o relatie nemultumitoare poate ar fi de preferat sa imi gasesc “alinarea” in alte lucruri .Sau poate ar fi mai indicat sa iau o hotarare radicala . Pe de alta parte, singuratatea duce la frustari si suferinta - ne spun psihologii . Viata inseamna o insiruire de experiente , din care unele-s dureroase , nu stiu daca si necesare. Acum sunt acasa si privesc pe fereastra la oamenii de pe strada. Unii imi par fericiti altii duc cu ei o absenta sau o simpla oboseala, nu stiu. Nu pot sa nu ma intreb, oare cati dintre ei sunt multumiti de relatiile pe care le au , cati isi fac munca cu placere, cati se distreaza cu adevarat cu familia sau cu prietenii. Printre toti, ma aflu si eu, undeva la intersectia acestori sentimente, trairi . Am multe posibilitati de alegere , tocmai aici apare greutatea , siguranta ca ai ales drumul cel bun… Uneori, mai importanta decat solutia de viata asumata e atitudinea care o insoteste, asa cred. Nimic nu e pierdut, daca mai devreme sau mai tarziu ai o schimbare de optica si nu mai privesti in fata , in spate sau in laterala. Ce-ar fi sa traiesc pur si simplu si sa-mi spun: “Toate astea sunt fleacuri nu le mai pune si tu la suflet!” M-am invartit in interiorul unui gand , a unei situatii , a carui raspuns se pierde in nemarginire …

Sunt incapabila de-a supravietui in realitate, stau incuiata intr-o camera obscura , printre obiecte banale si ganduri triste. Linistea-i aici , infasurandu-ma intr-un bandaj aseptic . Este frig crunt in sistemul meu nervos. Nicio urma de incredere, nicio sticlire de vointa. N-am stiut sa-mi topesc cuvintele si sa-mi indepartez erorile , mi-a convenit sa-mi accept fracturile de comportament pentru ca nu vroiam sa fiu raspunzatoare de nimic. N-am rezistat tentatiei de a-mi enumera iarasi , disperarile, esecurile, fantasmele toate imbibate in putregaiurile trecutului. Azi nu vreau sa tapetez ecranul cu propozitii de serbet , vreau sa stau aici , inerta…

Cu numai 66.6 lei , TVA-ul inclus , putem sa achizitionam un abonament TV extra . Cine n-ar fi dornic de asa un chilipir ? Putem sa vizionam un calvar in direct , intre un inceput de show politic , o executie in direct si un final de film , suntem imbuibati de reclamele cu detergenti , noile suflete sunt acum spalate , calcate si apretate … Pofte , lumini si ritmuri , evolutia nu poate fi stagnata , nu-i asa ? Ea trebuie naclaita cu orice pret . Perversitatile ni-s mai dragi . Tot in direct se mixeaza amagirile si ranjetele pe ritmuri de hip-hop . Ecranele dau orice se doreste , balciul trebuie sa ramana profitabil in permanenta , imbogatind mogulii media . Tineti telecomanda bine stransa in mana , aa… si nu uitati sa luati cu incredere Prozac… Spectacolul continua , sa aplaudam!

Iar mi-am pierdut cheia si nu mai pot iesi din mine , din camera visurilor mele . Stau inlauntrul insectarului meu afectiv, acolo unde am prinse doar experiente la limita , episoade marcante , portrete de fosti iubiti . Sunt prizoniera gandurilor care-mi lasa urme de scrum pe sufletu-mi bont , stau agatata de umbra unor reflectii pierdute . Lumina incepe sa se lichefieze , becul se desprinde din tavan , camera se-ngusteaza pana la disparitie . E tarziu , eu inca mai caut o alta cheie care sa-mi deschida pofta de a iesi cat mai repede de aici , din mine , din inchisoarea invizibila a melancoliei , e tare intuneric si frig … Hei, tu Timpule , da-mi drumul si lasa-ma sa ma tarasc prin spini si maracini !

Traim inconjurati de multe tipuri de indivizi . Intalnirile noastre difera de la o persoana la alta. Sunt persoane pe care le intalnesti pentru prima data si ai impresia ca le cunosti de-o viata. Unii oamenii ar putea fi incadrati la tipul -tacut; ei prefera sa vorbeasca putin, si sa gandeasca mai mult. Prima impresia poate sa ne pacaleasca, facandu-ne o parere buna la adresa lor. O data ce incepi sa-i cunosti mai bine , poti descoperi cat de tare te-ai inselat. Alt tip ar putea fi -galagiosul; aceia care vorbesc mult prea mult. Ti-ai dori sa nu mai deschida gura a doua oara, nu pentru ca ar spune neaparat prostii , ci pentru ca nu se mai opresc din turuiala. Prima impresie, din nou, te poate insela, de data aceasta facandu-ne o pare proasta. Niciodata nu ne punem intrebarea care sunt cauzele ce determina un om sa fie , hai sa-i zicem, incadrat intr-un anume tipar. Daca toti oamenii am fi la fel , viata ar fi mult prea plictisitoare, nu-i asa? Exista persoane pe care le putem incadra la extreme, si persoane mai moderate. Prin existenta tuturor acestor tipuri putem avea o balanta, un echilibru. Suntem diferiti in felul cum actionam in diferite situatii, cum explicam modul nostru de a vedea si intelege lumea in care traim. De aceea , ar fi bine sa nu lasam ca prima impresie sa ne afecteze comportamentul nostru sau gandirea vis-a-vis de ceilalti. Nu toti suntem la fel de prietenosi, insa, fiecare dintre noi am putea macar incerca sa facem primul pas spre a o a doua privire , fara a trage concluzii pripite din prima . Se spune ca nu trebuie sa judecam o carte dupa copertile ei.

Cat de bine s-au priceput ceilalti sa ma sufoce , m-au infasurat , pe vecie , intr-un bandaj aseptic , izolandu-ma de putregairurile prezentului , de vartejurile zilnice , de obligatiile spalacite , de trairile fade. Mi-au vrut doar binele iar eu n-am facut nimic, m-am bucurat ca mi-au asezat o sfera de plastilina , imitand un glob ocular. Mi-au multiplicat sentimentele de tristete, mi-au instalat oglinzile de obsesii dreptunghiulare . Nici o zvarcolire de prisos din partea-mi. Linistea-i aici si acum ! In acest labirint se poate pierde oricat timp. M-am oprit ca inaintea unei panze , contemplandu-mi fracturile de comportament. Mai are rost a scoate foarfeca si a-mi taia bandajul , redand infatisarea si destinul uman ? In fond ce mai conteaza ca-i acum ori mai tarziu…. nu mai am mult si ajung la “destinatie”. Imaginatia se misca involuntar dar realitatea nu mai raspunde…

O intrebare obisnuita pe care probabil ca si-o pune foarte multa lume. De-a lungul vietii ti s-a intamplat macar o data sa te simti folosit(a) de o alta persoana? De exemplu o femeie poate ca s-a simtit la un moment dat folosita de un barbat si/sau invers , o sotie de catre un sot , copii sa se simta folositi de parinti , prietenii de catre alti prieteni … sa spui : “Te-ai folosit de mine pana ti-ai rezolvat problema si acum m-ai lasat balta.” Oamenii sunt egoisti si uneori incearca sa-si implineasca un obiectiv folosindu-se de ceilalti. Uneori, este usor sa exploatezi sentimentele altor persoane mai vulnerabile (mai labile psihic) pentru a-ti urmari propriul tau interes. Sunt oameni care pot controla si manipula sentimentele/emotiile celorlalte persoane , si-i pot convinge cu usurinta ca planul propus de ei este bun pentru celalalt/cealalta , si chiar ii fac sa mearga in directia dorita de ei. Acesti oameni se folosesc de anumite aptitudini de cele mai multe ori psihologice de a-i determina pe cei din jurul lor sa faca cum vor ei, spunandu-le ca este bine ceea ce fac , cand de fapt ei nu isi urmaresc decat propriul lor interes meschin . Uneori o persoana buna poate sa se transforme intr-una rea . Persoanele ale caror comportament le este “alterat” nici nu isi dau seama sau realizeaza ce se intampla cu ei/ele abia dupa o perioada lunga de timp. Sunt oameni atat de iscusiti , experti in arta minciunii si foarte buni actori incat iti creaza false conditii/impresii in fata carora tu devii usor de manipulat. Ei se folosesc de slabiciunile tale pentru a te exploata si a te folosi ca pe o marioneta . Ca urmare a unei astfel de efect , nu mai stii ce e bine si ce e rau si poti comite fapte pe care nu le-ai comite in mod normal, pe care le vei regreta mai apoi , si care cu siguranta nu iti vor aduce decat probleme si necazuri in viitor. Este o metoda folosita destul de des.. asa ca fii atenta(a) sa nu cazi pe mana unui astfel de om…

Mi-se intampla uneori sa obosesc tot incercand sa fac ca lucrurile sa mearga bine , sa le fac pe plac oamenilor din jurul meu . Pentru ce atat efort , oricum nu se intampla nimic … Unde au disparut acei oameni carora le pasa de ceea ce simtim fiecare dintre noi , la un moment dat ? Toata lumea isi doreste sa ii fie ei bine …. nu te mai intreaba nimeni daca esti bolnav, daca mai ai nevoie de vreun ajutor …aproape nimeni. Cateodata ma gandesc , oare cand voi inceta sa ma mai preocupe ceea ce cred ceilalti despre mine , cand voi incerca sa fac in asa fel incat sa ma multumesc si pe mine ? Probabil ca, din cauza frustrarilor mele si a disperarii acumulate , ma pacalesc singura , crezand ca daca incerc sa fiu draguta cu ceilalti , voi primi la schimb aceeasi moneda … dar lucrurile nu stau intotdeauna asa … Oare se cheama egoism daca vrei sa iti faci pe plac, si ii refuzi pe cei care uneori iti cer lucruri aberante sau schimburi dezavantajoase ? Cred ca mai important este un strop de liniste interioara , de impacare cu tine insati/insuti … sunt intr-un punct mort … am impresia ca tot ce se intampla se intampla numai din cauza noastra/ a mea … nu privim intotdeauna in directia cea mai clara si deviem de la drumul drept … refugiul s-ar putea sa existe chiar in mintea noastra , totul este sa stim sa patrundem prin tunelurile de lumini si intuneric din noi insine si sa facem alegerile cele mai putin riscante … desi se spune ca “cine nu risca nu castiga”… totusi, refuz sa cred ca iti poti juca propria viata la Loto … Mai deunazi , citeam pe undeva ca “indaratul iubirii de sine se afla suferinta , iar indaratul iubirii pentru altii se afla fericirea ” … oare ce vrea sa spuna aceasta fraza , ca eu nu am reusit s-o inteleg ? Enrique Iglesias - Tired Of Being Sorry

Parintii mi-au spus sa fiu cuminte, sa nu urmaresc privirea baietilor prea mari , sa nu imi sug degetele atat de dulci , sa nu ma agit inutil, in cautarea vreunui extaz, sa nu umezesc buzele noptii cu vreun comportament aberant, sa nu inot in ape prea adanci, sa nu traversez strada decat atunci cand ambulantele sunt departe, sa nu ma joc prin cimitire , ele sunt prea largi , si-mi vor sorbi inocenta , sa nu imi cumpar inghetata atunci cand nu am chef decat de prajituri cu frisca , sa nu mananc fructe nespalate, sa nu mazgalesc numerele de la case, ci sa-mi vad de drum spre scoala , acolo unde invatatoarea ne instruieste cum sa ne jucam de-a v-ati ascunselea cu “viata” , iata ce m-au invatat parintii ! Insa nu am avut dispozitia necesara pentru a asculta sfaturile lor subversive…Mi-am eliberat anii , intr-un hedonic spectacol, cate reusite ale trupului , tot atatea infrangeri ale spiritului , am facut ce-am vrut, n-am putut rezista imboldului de a nu fi cuminte ! Altii au patit-o rau de tot, au fost izgoniti din Rai …Timpul ne numara pe toti si ne adaposteste pe vecie intr-un mar gustos, asteptand ca o noua ispita sa ne consume candva . Ce-am trisat , daca nu cel mai important joc? Ce-am falsificat , daca nu o sansa de mantuire? Ce-am distrus, daca nu o alta stare a constiintei?

Singurul lucru pe care mi-l doresc din toata inima si pe care nu-l gasesc nici pe Internet, nici in viata reala… sunt prietenii . Viata mea se invarte in jurul oamenilor care ma inconjoara mai ales la serviciu ,si care de cele mai multe ori imi par a fi plictisitori. Aici poate este si vina mea , pentru ca nu fac niciun efort sa ies din rutina zilnica, sa incerc sa schimb ceva in atitudinea mea si implicit sa imbunatatesc calitatea relatiilor cu persoanele ce intru in contact, si pe care ar trebui sa le caut si in alta parte . O concluzie imediata mi-a rasarit brusc in minte :nu am fost in stare niciodata sa imi fiu prietena! Daca eu nu-mi doresc acest lucru , ceilalti de ce ar face-o ? As fi mult mai fericita daca cineva mi-ar spune o vorba buna, m-ar incuraja, m-ar sprijini cu un sfat venit din inima (mai mult sau mai putin subiectiv, dar totusi e un sfat), m-ar imbratisa cu o privire calda, sau mustratoare (cand e cazul). As mai vrea ceva , as vrea ca celalalt Eu al meu - cel critic - sa imi poata vorbi , sa ma certe , sa imi schimbe argumentele care imi amagesc constiinta , sa ma ademeneasca printr-o imagine despre persoana in care vreau sa ma transform : una mai buna, una mai realista , una mai putin rautacioasa , una mai putin pretentioasa (pretentii pe care de cele mai multe ori le cer celor din jurul meu decat mie insami) … Oare exista o astfel de oglinda sau este tot o amagire de a mea ?

p.s. un post scris prin noiembrie’07 -  intre timp lucrurile s-au mai schimbat…