Glasurile imi promit

24Apr08

Initial am vrut sa las totul balta , sa scriu cu litere de-o schioapa : “va urma! reveniti mai tarziu cand voi renaste precum pasarea phoenix…” apoi m-am gandit ca as putea sa continui chiar si fara sprijin, poate va iesi ceva, un final subtire si fericit. Cum sa pictez si sa uit de toate umbrele , cum sa sterg petele din memorie , cum sa ma spal in vazul tuturor si sa consider ca totul este nemaipomenit de clar? Cand se va termina acest film plin de semnificatii ? Oare cat a fost halucinatie si cat a fost realitate , nu am reusit sa aflu… alaturi au ramas siluetele unor cuvinte excesiv de gri…Toata aceasta simulare s-a incheiat. Piticii mei cei buni imi spun sa am rabdare , pentru ca totul va veni de la sine , “pretutindeni, voci!”

Filed under: depression   |  
Tags: nicole