Nu sunt dezamagita , desi fata mea reflecta in oglinda o cu totul alta parere , in camera albastrita de crema inserarii parca nu mai exist , nu imi mai remarc nici macar hainele , doar oglinda ma priveste cu ochii migdalati , cu riduri adanci, cu brate lacuite neobisnuit , cu insertii bizare , mirosind a vanilie parca … N-o pot parasi acum , trebuie sa-i asez ideile in ordine , nu se mai poate descurca singura , trebuie sa-i intaresc identitatea , sa numai permita fragmente dintr-o lume trecuta sa-i arda irisul …Mult timp fuseses constransa sa joace un rol straniu , acela al unui personaj ce nu mai reusea sa-si suprime inregistrarile incomode din interior… De ce mai privesc oare la aceasta oglinda decolorata de instantaneele dureroase ale copilariei ? Las sa cada foita de argint inainte de a pleca…

- Oglinda mea -