Fara nicio urma de zambet , pentru cei ce nu stiu sa rada , fara nicio intrezarire de lumina, pentru cei ce nu stiu sa vada , fara niciun fel de cuvant, pentru cei ce nu stiu sa vorbeasca , fara solutii , pentru nimeni! Sunt inundata de pulsul ciudat al inimii stranse in batista de abis, astept de mult , de cand credeam ca stelele stralucesc numai pentru cei privilegiati , nu reusesc sa ma trezesc din confortul de a fi mereu trista … ceasurile sticloase nu ofera nicio rezolvare, sa fie oare recompensa pe care o merit , ca mi-am strans axionii si dendritele in menghina nepasarii , ca mi-am ranit chipul cu o reflexie tarzie , ca n-am mai indraznit sa ies de aici? Undeva, destinul e ciobit ….s-a pierdut contactul cu exteriorul .. si atunci ce rost mai are sa strig dupa ajutor, din moment ce nu reusesc sa exprim nimic? Am transpirat , insa n-am creat nimic durabil, am ascultata de prea multe momai , incapabila de a constientiza ce-i mai important ! Multe as mai putea pretinde, daca as avea libertate totala sau daca as fi in stare sa traiesc cu adevarat!